În conformitate cu decizia Consiliului
European de a începe un proces de extindere a Uniunii, se pare că "Societatea
informativă" poate contribui la formarea unei cetăţenii unice europene, bazată
pe cunoaştere, pe înţelegerea mutuală a culturilor de pe continentul nostru, pe
descoperirea caracteristicilor comune ale culturilor şi diferenţelor dintre
acestea şi pe rădăcinile culturale ale minorităţilor.
În zilele noastre noţiunea de "cultură"cuprinde cultura populară, masa
informaţiilor industriale, cultura vieţii cotodiene. Cultura este considerată un
pilon de bază a societăţii, un factor al creativităţii, al vitalităţii, al
concesiei şi al dialogului. Cultura cuprinde un concept cheie în masură să
realizeze cu autoritate informarea globală a societăţii. Pentru ca dialogul să
se poată realiza, trebuie să se găsească calea comună (adecvată) spre câteva
structuri sociale pentru a fi armonizate şi pentru a permite Uniunii Europene să
răspundă provocărilor celui de-al douăzeci şi unulea secol, provocări cu care
Europa se va confrunta în viitorul apropiat.Uniunea Europeană este în momentul
de faţă într-o situaţie limită din istoria sa, prin intermediul fondării EMU şi
prin perspectiva extinderii sale care nu are rădăcini in istoria noastră
Europeană.
Dacă educaţia (instruirea) este factorul cheie ce duce la realizarea individuală
a fiecărei persoane, facilitând accesul la locurile de muncă, promovând în
acelaşi timp, ideea de activitate colectivă,Tratatul de la Amsterdam prevede că:
Uniunea trebuie să aibă responsabilitatea "de a promova dezvoltarea nivelului
superior intelectual" pentru oameni Uniunii "printr-un access nelimitat la
informaţie , aceasta dezvoltându-se permanent". Tratatul clasifică noţiunea de "cetăţeni
ai Uniunii" ca fiind o completare la naţiunea de cetăţeni naţionali: Educaţia
este chemată să formeze bazele unei Europe unite, oferindu-i un rol competitiv,
deschizând-o către lume. În agenda anului 2000 este precizată o acţiune amplă în
vederea intrării în secolul XXI,care angajează Comisia Europeană în găseasca
soluţiei comune pentru o colaborare pe plan politic mult mai amplă in anii care
vor veni.
Pâna acum şcoala era privită ca un sistem închis, dar în prezent este deschisă
către noi comunităţi. Pentru a coordona un plan de o asemenea amploare ce
vizează transformarea sistemului de învăţământ, este necesar să se înceapă un
proces de "autoformare", a cărui valoare corespunde cu împărţirea iniţiativelor,
astfel încât să poată fi finalizate într-un mod concret.În acest scop, amintim
că trecerea de la societatea industrială la cea post-manufacturieră a
informaţiilor şi cerinţelor - prin intermediul unui sistem de comunicaţii
interactiv, specializat în transmiterea de date - a fost constituită pe baza
procesării automatizată de date ale producţiei şi care a schimbat definitiv
limita dintre munca fizică şi munca intelectuală a societăţii. Aceste cunoştinţe
sunt indispensabile şi sunt promovate în special în întreprinderile în care
noile generaţii sunt formate pentru a-şi folosi capacitatea intelectuală în
vederea realizării planurilor lor de viaţă.
În societăţile în care are prioritate informaţia interactivă, toată lumea va fi
conectată şi va putea comunica în timpi reali. Tehnologia care este folosită în
transmiterea datelor este perfecţionată in mod continuu. În acest al treilea
mileniu, societatea va cunoaşte o promovare şi o participare nelimitată la
dezvoltarea şi îmbunătăţirea comunicării. Nu trebuie excluse, totuşi, riscurile
materializate în probleme economice şi sociale. În cele din urmă, însă,
necesitatea de a comunica va învinge reţinerea pe care o manifestă unii faţă de
schimbare. Incompatibilitatea pe plan psihologic, prejudecăţile, etc. sunt de
natură să împiedice acest proces de transformare socio-economică. Totuşi, vor fi
rar întâlnite societăţile care vor rămâne în urmă în acest proces de
transformare, de globalizare economică şi ele vor acoperi doar o mică parte în
diviziunea internaţională a productivităţii muncii.
Psihologul
american Abraham H. Marlow împarte în 5 categorii atât nevoile fundamentale cât
şi cele comune ale tuturor oamenilor . Primele care se vor satisfăcute sunt
nevoile psihologice, în timp ce nevoia auto-realizării, care împinge individul
să promită doar pentru a fi “ce simte că e capabil să fie “, este ultima.
Asemenea nevoi se înşiră într-o ordine succesivă : la primul nivel trebuie
simţită o satisfacţie minimă înainte de a trece la al doilea şi aşa mai departe.
Nevoia psihologică de bază a omului este mâncarea. Această nevoie, odată
satisfăcută,cere din ce în ce mai mare atenţie, pentru obţinerea unei
satisfacţii din ce în ce mai mari. Mâncarea este de asemenea şi o ocazie pentru
desfăşurarea unor întâlniri ce devin adevărate festivităţi. De la Homer la
Boccaccio, de la Leonardo la Kant, de la Tolstoi la Rossini, Neruda, Calvin şi
Oldenburg, atât mărturiile literare cât şi cele istorice conturează o evoluţie a
culturii alimentare, a obiceiurilor omului la masă, a plăcerilor şi neplăcerilor,
care s-au transformat într-un banchet ce a manipulat o societate întreagă.
Mâncarea are un rol important şi în religie. În Noul Testament, sunt cel puţin
patru momente în care învăţăturile lui Iisus sunt asociate cu mâncarea ; Nunta
din Canaan , unde Iisus a transformat apa în vin : înmulţirea pâinii şi a
peştelui : Cina cea de taină şi Cina lui Emmaus.
De la arome la mirosuri, totul ascunde o semnificaţie: de la gust la statul la
masă, dar şi în spatele cuptoarelor, mâncarea există şi se exprimă într-o
ţesătură de simboluri.
Pregătind copturile şi căutând noi abordări, fiecare civilizaţie, loc şi timp a
acordat o importanţă majoră preparării mâncării, totul fiind pregătit până la
cele mai mici amănunte.
Ba mai mult, mâncarea a devenit un instrument de comunicare, descoperire,
integrare şi uimire.
Istoria alimentaţiei este o surprinzătoare istorie a civilizaţiilor
alimentare pe care le-a schimbat; o lume a gusturilor, aromelor şi a simţurilor
încă aşteptând să fie descoperite; o lume ce îşi are propria istorie, propriile
obiceiuri, proprii artişti şi legende, tradiţii, şi, de ce nu proprii eroi ,
oamenii de ştiinţă, filozofi şi poeţi.
Deci , alimentaţia trebuie considerată ca fiind elementul fundamental în
sănătatea unui individ. Aceasta a fost şi convingerea lui Hippocrate din Cos
(460-370 îHr) şi mai apoi al lui Epicur din Samo (341-270 îHr). Primul a arătat
cât de mult depinde sănătatea de regulatorul cerebral al stimulilor foamei şi ai
saţietăţii, în timp ce al doilea, spunând că “omul este ceea ce mănâncă”, a
început să se gândească că atomii din care este compus omul sunt responsabili de
dinamica vieţii. Aceşti doi vechi filozofi ne fac să înţelegem astăzi, începând
de la surse ceva mai cognitive, că un organism viu este ca un reactor biochimic
alimentat la două surse de energie: una alimentară şi una relativă, a sistemului
informaţional.
Complexitatea culturii alimentare în Europa poate deveni un subiect plăcut de
discuţie şi cooperare fructuoasă între şcoli, intreprinderi, centre teritoriale
de formare, universităţi, agenţii, experţi şi nu în cele din urmă familii din
comunităţi pe cale de a-şi dezvolta obiceiuri şi practici corecte.
Obiceiuri noi, nepracticate in trecut, apar şi se dezvoltă repede: într-un grup,
presiunea exercitată de membrii acelui grup asupra unuia din indivizi, imitaţia
şi întrecerea pot accelera crearea unei noi culturi.
Şi dacă este adevărat că la masă toate limitele se anulează, dispar, atunci
cultura alimentară va reuni o parte din actorii unei reţele ce inaugurează un
adevărat circuit.
Prin studierea obiceiurilor
alimentare din toate ţările participante – pornind de la cele nord-europene până
la cele mediteraneene – proiectul îşi propune să stabilească criteriile unei
alimentatii corecte, dar mai ales să contribuie şi să consolideze acţiunile
naţionale, păstrându-le totuşi diversitatea, şi să promoveze progresul
cetăţenilor spre o Societate Cognitivă.
Inovaţia cea mai izbitoare a acestei Societăţi Cognitive e Internetul. Foarte
util atât elevilor cât şi profesorilor, accesibil tuturor vârstelor, Internetul
e cel mai puternic instrument al noii tehnologii de comunicare.
Proiectul va avea aşadar o pagină de Internet destinată schimbului de informatii.
Dispunând de o bogată bază de date referitoare la mâncărurile specifice din
câteva ţări europene şi dezbătând problema alimentaţiei ca rezultat al
biotehnologiei, această pagină va constitui un stimul eficient şi totodată
familiar pentru dialog şi pentru cunoaşterea colectivă.
Prin intermediul net-ului, proiectul va face posibil schimbul de opinii,
concepţii şi puncte de vedere diferite, experienţe, documente şi materiale,
între experţi, familii şi elevi din ţările participante.
Descoperind rădăcinile tradiţiilor şi culturilor ţărilor europene, participanţii
îşi vor defini mai bine semnificaţia cetăţeniei europene.
Concret, obiectivele proiectului sunt:
Top
